Acasă Sport

Eșec la limită pentru Gaz Metan, 1-2 cu CS Mioveni | Primul gol reușit în play-out

182

Eșec la limită pentru Gaz Metan, 1-2 cu CS Mioveni.

Gaz Metan a înregistrat o nouă înfrângere în campionat. Gruparea de pe Târnava Mare a pierdut la limită cu scorul de 2-1 partida de pe teren propriu cu CS Mioveni. Alb-negrii au primit două goluri în prima repriză și au redus din diferență în actul secund grației reușitei căpitanului Felix Mathaus. Pentru medieșeni urmează partida din deplasare cu Rapid București, programată, luni, 18 aprilie de la ora 20:30.

CS Mioveni a avut prima ocazie a partidei în minutul 7, atunci când Alexandru Buziuc a executat o lovitură liberă de la mare distanță, dar balonul a ocolit poarta lui Erik Grosz. Peste alte opt minute, formația vizitatoare a reușit să deschidă scorul. Cristian Maxim a trimis o pasă înapoi către portar fără să se asigure, mingea a fost interceptată de Pawel Tomczyk, iar Erik Grosz l-a faultat pe aceasta în încercarea de a-l opri. Arbitrul Andrei Moroiță a indicat punctul cu var, iar Bogdan Rusu a transformat lovitura de pedeapsă.

VEZI GOLUL AICI

În minutul 20, Laurențiu Rădescu a pasat înapoi pentru Daniel Șerbănică în marginea careului de 16 metri, acesta a șutat dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă. În minutul 24, CS Mioveni și-a dublat avantajul pe tabela de marcaj. Același Laurențiu Rădescu a pasat în careul de 16 metri pentru Pawel Tomczyk, iar jucătorul de origine poloneză a șutat și a marcat. VEZI GOLUL AICI

În minutul 32, Pawel Tomczyk a șutat în bară de la marginea careului de 16 metri, balonul a ajuns la Alexandru Buziuc în fața porții, dar acesta a trimis cu latul mult peste transversală.

La un sfert de oră de la reluarea jocului, Laurențiu Rădescu a șutat la poarta lui Erik Grosz, iar balonul a lovit brațul lui Felix Mathaus. Jucătorii formației vizitatoare au cerut lovitură de la unsprezece metri, dar centralul Andrei Moroiță a lăsat jocul să continue. Gaz Metan a avut șansa de a marca în minutul 69. Cristian Maxim a centrat din lovitură liberă, Răzvan Covaci a preluat balonul și a șutat, însă portarul Alin Popescu a reușit să oprească mingea din drumul spre poartă. Alb-negrii au redus din diferență în minutul 80, atunci când Paul Costea a executat o lovitură liberă din partea stângă, iar Felix Mathaus a trimis mingea cu capul în poartă. VEZI GOLUL AICI

Foto: Valentin Macrea

Articolul precedentAccident cu mașină neasigurată RCA din Ucraina | Ce trebuie să faci
Articolul următorUn microbuz cu 12 persoane s-a răsturnat între Mediaș și Brateiu | Foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.