Băut, cu permisul suspendat și mașina neînmatriculată a încercat să fugă de la locul constatării.
La data de 26 martie, în jurul orei 17:00, în localitatea Slimnic, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Lungă. La volan a fost identificat un localnic în vârstă de 26 de ani, al cărui drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat. Totodată, testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,25 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, iar din verificările efectuate a rezultat faptul că autoturismul este neînmatriculat.
,,În timp ce polițiștii efectuau verificările specifice, tânărul a încercat să fugă de la locul constatării, fiind prins în scurt timp. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, față de șofer fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.
La data de 27 martie, bărbatul a fost pus în libertate. Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Foto: arhivă