Mărțișoare pentru toate gusturile și toate buzunarele la Mediaș.
Au apărut primele mărţişoare la Mediaş. Comercianții s-au instalat deja în zona halelor din pieța agroalimentare și așteaptă ca medieșenii să vină să cumpere simbolul primăverii pentru persoanele care le sunt dragi.
Prețurile pornesc în acest an de la 2 lei și pot ajunge chiar la 15 lei, în funcție de bugetul fiecăruia. Vânzarea acestora merge și nu prea, chiar dacă oferta este una bogată. Totuși, comercianții de mărțișoare speră ca în zilele următoare numărul clienților să crească.
Prin fața meselor sunt însă și medieșeni care cumpără mărțișoare pentru persoanele dragi, iar lista lor e una destul de lungă.