
Gaz Metan a pierdut cu 3-0 partida cu FCU Craiova.
Cu mulți juniori în teren, alb-negrii nu au avut nicio șansă împotriva Craiovei. A fost 1-0 la pauză după reușita lui Andrea Compagno, iar în partea a doua oltenii au mai înscris de două ori prin Radu Negru după o minge deviată, respectiv Claudiu Bălan din penalty.
În minutul 2 al partidei de la Mediaș Alexandru Negru ar putea vedea direct cartonașul roșu după ce l-a călcat pe tibie pe Paul Costea, însă centralul Cătălin Popa nu a acordat nimic. În minutul 8 William Baeten l-a găsit în careul mic pe Andrea Compagno iar acesta a trimis mingea cu piciorul în poartă. VEZI GOLUL AICI
În minutul 33 Constantin Albu putea fi și el eliminat după o intervenție dură asupra lui Ramon Gașpar, însă și de această dată centralul întâlnirii nu a acordat nimic. În ultimul minut al primei reprize, un apărător al Gazului a trimis mingea spre portarul Simion Bumbar, iar acesta a prins-o în mână. Arbitrul a acordat lovitură liberă indirectă pentru olteni, însă execuția s-a lovit de zidul Gazului iar repriza s-a terminat cu avantaj minim pentru formația vizitatoare.
Craiova a continuat ofensiva și în partea a doua, iar în minutul 53 portarul Simion Bumbar a reținut lovitura de cap a lui Samuel Asamoah. Peste doar două minute s-a făcut 2-0, după ce mingea șutată de Radu Negru a fost deviată de Ismael Kanda și a intrat în poarta Gazului. VEZI GOLUL AICI
În minutul 59 Gaz Metan a avut singura ocazie a partidei. Ramon Gașpar a fost deschis foarte bine în adâncime, a ajuns în poziție de unu la unu cu portarul dar a șutat peste poartă. În minutul 67, Jeremy Huyghebaert a căzut în careul de 16 metri după un duel cu Cristian Maxim iar centralul a indicat punctul cu var. VEZI FAZA PENALTY
A executat și transformat lovitura de pedeapsă Claudiu Bălan. VEZI GOLUL AICI
În minutul 86, portarul Simion Bumbar a respins mingea trimisă cu capul de Andrea Compagno, iar apoi Patricio Matricardi a reușit să îndepărteze pericolul.
Foto: Valentin Macrea