Acasă Nova TV

Accident cu 2 răniți între Mediaș și Brateiu | Un autoturism s-a răsturnat

1759

Accident cu 2 răniți între Mediaș și Brateiu.

Accidentul de circulație s-a petrecut în cursul nopții, în jurul orei 01:30. Polițiștii rutieri au intervenit la un accident rutier produs pe DN 14, între Brateiu și Mediaș.

,,Din primele cercetări a rezultat că, pe un tronson de drum în curbă la stânga, șoferul unui autoturism condus spre Mediaș, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, în partea stângă a direcției de mers. În urma evenimentului, șoferul, în vârstă de 59 de ani și pasagerul, 58 de ani, ambii din județul Giurgiu, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital conștienți” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Pompierii militari ai Detașamentului Mediaș au intervenit de urgență cu un echipaj de stingere, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD pe drumul Mediaș-Brateiu unde un autoturism s-a răsturnat. La fața locului a intervenit de asemenea și un echipaj SAJ.

,,În accident au fost implicate două persoane, dintre care una încarcerată. S-a intervenit pentru descarcerare persoanei și acordarea de asistență medicală ambelor victime. Un bărbat de aproximativ 58 de ani, conștient și cu plagă membru superior a fost transportat la CPU Mediaș de către echipajul SAJ. Un bărbat de circa 59 ani, conștient și cu un traumatism cranio facial a fost transportat la CPU Mediaș de către echipajul SMURD” spune Alina Voina, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.