
Tentativă de furt din bancomat cu un dispozitiv artizanal.
Polițiștii Secției numărul 1 Poliție Urbană Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt din bancomat, după ce prin SNUAU 112 a fost sesizat faptul că un bancomat din municipiul Sibiu ar avea montat un dispozitiv artizanal pe fanta de retragere a banilor.
,,În fapt, la data de 16 ianuarie, în jurul orei 19:00, prin apel 112, o femeie din municipiul Sibiu a sesizat faptul că în momentul în care a efectuat o operațiune de retragere a banilor dintr-un ATM amplasat pe Bulevardul Mihai Viteazu din Sibiu, nefiindu-i eliberați banii a observat un dispozitiv artizanal amplasat pe fantă, aspect care ar fi putut bloca eliberarea acestora.
Persoana vătămată a rămas la fața locului până la sosirea echipajului de poliție din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu. Polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării autorului” a precizat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.
Foto: arhivă
































































