
Mașină răsturnată într-o vale între Brateiu și Mediaș.
Joi seara în jurul orei 22:00, prin apel 112, IPJ Sibiu a fost sesizat despre producerea unui autoaccident pe Drumul Național 14, între Brateiu și Mediaș.
,,La fața locului s-au deplasat de urgență politiștii Biroului Rutier Mediaș. În urma primelor verificări efectuate s-a stabilit că un șofer în vârstă de 43 de ani, din Vâlcea, în timp ce conducea autoturismul pe DN14, pe sensul de mers spre Mediaș, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-o vale, iar autoturismul a rămas pe roți. Alături de acesta în autoturism se mai aflau 2 persoane de sex feminin, una în vârstă de 23 de ani și o minoră de 6 ani. Polițiștii sunt la fata locului și continuă cercetările pentru a stabili cauza și condițiile în care s-a produs accidentul rutier” a precizat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
La locul accidentului au intervenit un echipaj SMURD și un echipaj de pompieri militari din cadrul Detașamentului Mediaș. De asemenea, a intervenit și un echipaj SAJ de tip B.
,,La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale de către echipajul SMURD și un echipaj SAJ, celor trei persoane implicate, 2 adulți și un copil de aproximativ 6 ani. Echipajul SMURD a transportat la CPU Mediaș, copilul cu un traumatism cranio facial și pe tatăl acestuia. Bărbatul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale” a declarat Alina Voina, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Femeia de 23 ani, a primit îngrijiri medicale de la echipajul SAJ și a fost transportata la CPU Mediaș cu traumatism cranian și traumatisme de membru inferior și superior stâng.
Foto: arhivă
































































