Acasă Nova TV

80 pacienți pozitivi internați la Spitalul Mediaș | 74 sunt nevaccinați

1310
Compartimentul COVID Mediaș - reorganizarea secției

80 pacienți pozitivi internați la Spitalul Mediaș.

Rata incidenței COVID se apropie de 7 în municipiul Mediaș. Aceasta este miercuri de 6,93 cu 389 cazuri active în ultimele 14 zile, față de 6,65 în ziua anterioară. În ceea ce privește rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu aceasta este de 7,61 /1000 de locuitori.

Un număr de 451 persoane au fost confirmate pozitiv în ultimele 24 de ore, dintre care 7 reinfectate. În același interval de timp, au fost înregistrate opt decese din cauza COVID-19, dintre care două în municipiul Mediaș, al unui bărbat de 76 ani, respectiv al unei femei de 62 ani, ambii nevaccinați.

Miercuri dimineața la ora 08:00, în județul Sibiu erau spitalizate un număr de 467 persoane, dintre care pe ATI 48 persoane. La nivelul Spitalului Municipal Mediaș sunt în prezent internați 80 pacienți pozitivi, dintre care 74 sunt nevaccinați, iar 6 sunt vaccinați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here