
Începe proiectul de realizare a Centrului Social Comunitar de Agrement și Sport din municipiul Mediaș.
Contractul de finanțare nerambursabilă a fost semnat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Agenția de Dezvoltare Regională Centru și Primăria Mediaș.
Centrul va fi realizat cu fonduri europene pe strada Sticlei în zona sediului societății Transgaz. În cadrul imobilului care va fi construit, se vor amenaja un teren de sport interior, un panou de cățărat, o sală multifuncțională pentru gimnastică, fitness, aerobic, locuri pentru vizionarea evenimentelor sportive dar și un teren multi-sport neacoperit situat pe acoperișul clădirii.
































































