Acasă Sibiu

Accident cu 2 răniți pe DJ 106 | Foto

3270

Accident cu 2 răniți pe DJ 106.

Accidentul rutier s-a petrecut marți după-amiază pe DJ 106, în zona localității Hosman. Au fost implicate două autoturisme. Din primele cercetări, se pare că un șofer în vârstă de 53 ani, în timp ce conducerea autoturismul pe direcția Sibiu – Agnita ar fi pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 64 ani.

,,Ambii șoferi sunt răniți iar în acest moment traficul rutier în zona accidentului este blocat pentru a asigura intervenția echipajelor medicale și cercetarea la fața locului. Polițiștii rutieri sunt la fața locului și continuă cercetările” a precizat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

ISU Sibiu a intervenit cu 2 echipaje SMURD dintre care unul cu medic și un echipaj de descarcerare.

,,La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale unei persoane de sex masculin, de circa 64 de ani, conștientă și policontuzionată, transportată la UPU Sibiu” a precizat Alina Voina, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Foto: ISU Sibiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.