Acasă Sibiu

Un incendiu a distrus acoperișul unei case și al unei anexe | VIDEO

614

Un incendiu a distrus acoperișul unei case și al unei anexe.

În cursul acestei dimineți, pompierii militari ai Detasamentului Sibiu au fost alertați prin apel unic pe numărul de urgență 112 privind producerea unui incendiu în localitatea Cristian. La fața locului s-au mobilizat prompt, 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD precum și membrii SVSU Cristian cu o autospeciala de stingere.

,,La sosirea forțelor incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei și anexei.
Intervenția salvatorilor a fost dificilă deoarece în anexă erau depozitate un număr de 8 butelii care prezentau pericol de explozie. Din fericire, incendiul a produs doar pagube materiale. A a ars acoperișul casei pe o suprafață de circa 180 metri pătrați și acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 30 metri pătrați, 20 de biciclete aflate depozitate în podul casei, 2 metri cubi de lemn și 100 kilograme de textile.

De asemenea au fost salvate 8 butelii, care au fost evacuate în siguranță și un câine aflat în casă. Nu au fost semnalate victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit produs la instalația electrica din podul casei” a precizat Alina Voina, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here