Acasă Nova TV

25 agenți de poliție rutieră acuzați de luare de mită | VIDEO

916

25 agenți de poliție rutieră acuzați de luare de mită.

25 agenți de poliție rutieră de la Biroul Drumuri Naționale și Europene al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu, sunt acuzați de luare de mită. Miercuri dimineața au avut loc 17 percheziții domiciliare și au fost emise 33 mandate de aducere pentru cei 25 de polițiști și alți 8 suspecți din rândul conducătorilor auto.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a deschis un dosar cu peste 150 fapte de corupție, petrecute din 2019 și până în prezent. Totul a pornit de la un denunț conform căruia mai mulți agenți de poliție rutieră și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu și nu ar fi constatat săvârșirea unor fapte contravenționale la regimul rutier.

Practic, între agenții de poliție și conducătorii auto se desfășura un fel de negociere. Aceștia primeau o amendă mai mică sau chiar nu erau sancțiuni, iar în schimb li se cereau bani sau alte foloase materiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here