Acasă Nova TV

Acțiuni social-filantropice, culturale și educaționale organizate de Biserica din Cimitirul Ortodox Mediaș

1692

Acțiuni social-filantropice, culturale și educaționale organizate de Biserica din Cimitirul Ortodox Mediaș.

Preotul Flaviu Fleșer alături de voluntari de la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfinții Mărturisitori Transilvăneni din Cimitirul Ortodox Mediaș, au organizat o serie de acțiuni de suflet în Post și în perioada dinaintea Învierii Domnului.

Aceștia au oferit daruri beneficiarilor și personalului de la Unitatea de Asistență Medico-Socială, Centrul de Recuperare și Reabilitare al Persoanelor cu Handicap, Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională, respectiv Căminul pentru vârstnici Sfântul Mihail Mărturisitorul. Totodată, au trecut pragul unor persoane nevoiașe din municipiul Mediaș.

Recent o altă acțiune de suflet s-a desfășurat la Secția de Neonatologie a Spitalului Municipal Mediaș, acolo unde au fost donate 65 trusouri complete pentru toți copilașii născuți. Un trusou conținea o paturică, o pijama, un body, un pantalonaș, un set de șosete, o căciuliță, scutece de bumbac, un pachet pampers și șervețele umede.

De asemenea, pe 18 aprilie, la Biserica din Cimitirul Ortodox Mediaș a avut loc și un bazar organizat de către ARPEHAM Mediaș. Cu acest prilej a fost prezent la Mediaș și Părintele Profesor Stelian Tofană de la Cluj-Napoca.

Totodată, 5 liceeni din municipiul Mediaș cu rezultate bune la învățătură, primesc lunar burse de merit în valoare de 200 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here