Acasă Transilvania Online

Indicatoare rutiere speciale pentru şoferii care intră pe contrasens

418
Indicatoare rutiere speciale

Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Braşov şi Cluj au început montarea, în premieră, a unor indicatoare rutiere speciale pe bretelele de acces pe Autostrada A1, A3 şi A10.

Noile indicatoare rutiere vor avertiza şoferii să nu intre, pe contrasens, pe şoseaua de mare viteză.

În judeţul Sibiu, DRDP Braşov a început montarea semnalizării suplimentare pe Autostrada A1, în zonele în care au existat cazuri de şoferi neatenţi care au intrat pe contrasens pe autostradă.

Aceste indicatoare omologate vor fi montate în patru zone: intersecţia cu drumul judeţean spre Cisnădie, ieşirea din parcarea Cristian, Nodul rutier Sibiu Vest şi intersecţia cu strada Henry Coandă la ieşirea din municipiul Sibiu.

Indicatoare rutiere speciale sibiu

Astfel de indicatoare au fost montate şi pe A10, în zona nodurilor rutiere de la Aiud şi Turda.

Mai mulţi şoferi au fost surprinşi în ultimele luni în timp ce conduceau pe contrasens, pe autostrăzile A1, A10 şi A3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.