
Femeie accidentată mortal de un tren la Sibiu.
Accidentul s-a petrecut luni seara pe linia de cale ferată din cartierul Ștrand, în zona străzii Dimitrie Cantemir. O femeie deocamdată neidentificată, a fost accidentată mortal de un tren.
,,Polițiștii Biroului Transporturi Feroviare Sibiu efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele în care o persoană de sex feminin a decedat după ce a fost accidentată de tren, pe linia de cale ferată din cartierul Ștrand, strada D. Cantemir. Trenul se deplasa pe ruta Teiuș – Sibiu, iar momentan staționează pentru efectuarea cercetării la fața locului, urmând a-și continua deplasarea” a precizat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
ISU Sibiu a trimis la locul accidentului un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD cu medic. Din păcate însă nu s-a mai putut face nimic pentru femeie.
,,La fața locului forțele ISU Sibiu au constatat că incidentul s-a produs în municipiul Sibiu, trecerea la nivel cale ferată, cartierul Ștrand, strada Dimitrie Cantemir. Persoana de sex feminin a fost găsită decedată fără semne vitale” a precizat Alina Voina, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Foto: arhivă