Acasă Revista Presei

Directorul general al Romgaz a fost demis

4742
Directorul general al Romgaz

Consiliul de Administrație al Romgaz l-a revocat miercuri, 13 ianuarie 2021, pe Constantin Adrian Volintiru din funcția de director general, încetând astfel și contractul de mandat încheiat între companie și acesta.

Până la numirea unui nou director general, conducerea Romgaz este preluată temporar de către Daniel Corneliu Pena, care acum este director general adjunct.

Constantin Adrian Volintiru fusese numit în funcţia de director general al Romgaz în iunie 2018, iniţial pe o perioadă de 4 luni. Ulterior, în octombrie 2018, a fost numit pe această funcţie pentru un mandat de patru ani.

Consiliul de Administraţie al SNGN Romgaz SA, prin Hotărârea nr. 1/13.01.2021, a revocat pe domnul Constantin Adrian Volintiru din funcţia de director general, încetând astfel şi contractul de mandat încheiat între SNGN Romgaz SA şi acesta. Până la numirea unui nou director general, conducerea SNGN Romgaz, inclusiv reprezentarea legală a societăţii, va fi exercitată temporar de către domnul Daniel Corneliu Pena, director general adjunct al SNGN Romgaz”, se menţionează în raportul remis Bursei de Valori Bucureşti.

Volintiru l-a înlocuit la şefia Romgaz pe Corin-Emil Cindrea, care fusese numit în decembrie 2017, cu un mandat de patru luni, cu posibilitatea prelungirii acestuia, pentru motive temeinice, până la maximum şase luni şi care nu a mai fost nominalizat din cauza managementului defectuos.(G4Media)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.