Lucrări importante de investiții la Liceul Teoretic Axente Sever.
Pe parcursul anului 2020, au fost realizate cu fonduri de la bugetul local al municipiului, o serie de lucrări de investiții la Liceul Teoretic Axente Sever. Acestea au vizat asfaltarea curții unității de învățământ, a aleilor interioare, amenajarea unor locuri de parcare moderne și reabilitarea corpului de clădire C.
În acest sens a fost instalată o centrală termică pentru corpul C, au fost modernizate biblioteca liceului și sala festivă și au fost create două noi săli de curs. Lucrările de la Liceul Teoretic Axente Sever au fost recepționate joi.
Tot în această săptămână au fost recepționate lucrările de reabilitare realizate la o clădire de pe strada Avram, care a intrat în proprietatea Primăriei Mediaș și în cadru căreia își desfășoară activitatea mai multe cabine ale unor medici de familie.