
Un autoturism s-a izbit violent de un stâlp la Ighișu Nou.
Evenimentul rutier s-a petrecut miercuri după-amiază pe strada Bisericii din satul aparținător Ighișu Nou. Un autoturism s-a izbit violent de un stâlp situat pe marginea carosabilului.
Totodată, acesta a avariat și rețeaua de alimentare cu gaz, astfel că la fața locului a fost solicitată intervenția echipajelor specializate ale societăților furnizoare de utilități.
,,În jurul orei 15:00 pompierii militari ai Sectiei Mediaș, au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier produs în localitatea Ighișu Nou, unde un autoturism s-a lovit violent de un stâlp situat pe marginea carosabilului.
În cel mai scurt timp s-a deplasat la un fața locului 1 echipaj de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă precum și 1 echipaj de prim ajutor medical calificat SMURD.
Din fericire nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale iar pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, ca urmare a lovirii de către autoturism a rețelei principale de alimentare cu gaz metan, până la sosirea echipajelor specializate ale societăților furnizoare de utilități, gaz și curent” a declarat Alina Voina, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Foto&video: ISU Sibiu






























































