Acasă Sport

Gaz Metan în optimile Cupei României după 6-0 cu FC Voluntari

299

Gaz Metan în optimile Cupei României după 6-0 cu FC Voluntari.

Formația lui Jorge Costa a trecut fără probleme de FC Voluntari într-o partidă disputată duminică seara în deplasare. Mihai Butean a marcat primul gol pentru Gaz Metan în prima repriză, iar apoi în actul secund gaziștii s-au dezlănțuit și au mai înscris de cinci ori. Ronaldo Deaconu a reușit o dublă, iar Ze Manuel, Ovidiu Horșia și Idrisa Sambu au marcat fiecare câte un gol.

Gaz Metan a avut prima ocazie în minutul 15, atunci când Ovidiu Horșia l-a găsit foarte bine în careul de 16 metri pe Ze Manuel, acesta a șutat dar portarul Mihai Cotolan a reușit să blocheze șutul. Alb-negrii au deschis scorul în minutul 36, atunci când Mihai Velisar a centrat de pe partea stângă, mingea a fost deviată până la Mihai Butean în marginea careului de 16 metri iar acesta a șutat din prima și a marcat.

În minutul 49, șutul lui Fernando Mihai din marginea careului de 16 metri a trecut pe lângă poarta lui Alexandru Buzbuchi. În minutul 49, Gaz Metan și-a dublat avantajul pe tabela de marcaj. Ricardo Valente a fost deschis foarte bine în partea stângă, a centrat careul de 16 metri de unde Ze Manuel a trimis mingea în poartă. În minutul 52, Gaz Metan a primit lovitură de pedeapsă după ce o minge centrată de Nasser Chamed l-a lovit în mână pe Oktay Ozkara. A executat și transformat Ronaldo Deaconu care a ajuns la al cincelea gol marcat în ultimele cinci partide oficiale.

În minutul 58, lovitura de cap a lui Ricardo Valente a trecut peste poartă, după un corner bătut de pe partea dreaptă a terenului de Nasser Chamed. În minutul 72, Idrisa Sambu a reușit o acțiune frumoasă în partea stângă, a centrat foarte bine în careul de 16 metri, de unde Ovidiu Horșia a marcat pentru 4-0. În minutul 79, gaziștii au plecat pe contraatac din propria jumătate, iar Ronaldo Deaconu a reușit dubla și a dus scorul la 5-0. În minutul 89, Ronaldo Deaconu l-a găsit foarte bine în adâncime pe Luis Nițu, acesta i-a pasat lui Idrisa Sambu care a marcat cu un șut la colțul lung.

Cele 6 goluri ale partidei pot fi văzute AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here