
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a făcut publică, vineri dimineață, Hotărărea Nr. 52 cu toate restricțiile propuse timp de 30 de zile în România.
Hotărărea Comitetului trebuie aprobată printr-o hotărâre de guvern pentru a intra în vigoare, cel mai probabil de Luni 9 Noiembrie.
Principalele măsuri propuse de CNSU se referă la:
#Masca este obligatorie în toată țara pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise, indiferent de rata de infectare.
#Școlile, creșele și grădinițele, închise în toată țara: ”În toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem on-line”.
#Deplasarea pe timpul nopții în intervalul orar 23.00 – 5.00 va fi interzisă. Excepții: mersul la serviciu, mersul la doctor sau la farmacie, naveta, îngrijirea copiilor și a bătrânilor, decesul unui membru al familiei.
#Deplasarea pe timpul nopții în interes profesional, trebuie dovedită cu legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
#Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
#Reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private sunt interzise.
#Piețele agroalimentare din spații închise, târguri, bâlciuri, piețe mixte sau volante și talciocuri își suspendă activitatea.
#Piețele agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară, își pot continua activitatea.
#Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private trebuie să-și organizeze și desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00. Excepție vor face cei care fac livrări la domiciliu, farmaciile și benzinăriile.
HOTĂRÂREA COMPLETĂ A CNSU ESTE AICI