
Compartimentul COVID al Spitalul Municipal din Mediaş a început să preia de joi pacienţi COVID-19, inclusiv pe cei care au nevoie de terapie intensivă.
Conform directorului adjunct al DSP Sibiu, Adela Morar, au fost transferați pacienți de la Spitalul Județean către unitatea din Mediaș. Cele două paturi ATI au fost și ele ocupate.
„… Noi avizul l-am dat, după aceea le-am dat şi autorizaţia în următoarele ore (…) şi de ieri (miercuri – n.r.) au trimis de la Spitalul Judeţean (…) doi pacienţi sunt pe ventilator„, a explicat Adela Morar, citată de .
În ceea ce privește personalul de specialitate pentru compartimentul COVID Mediaș, ‘‘până când situația se va rezolva, asistența medicală pe această linie va fi asigurată de medicii de ATI ai spitalului, care se vor echipa și vor îngriji pacientul COVID-19”, a declarat Adela Morar pentru .
Pavilionul pentru COVID din cadrul Spitalului Mediaș are o capacitate de 20 paturi, dintre care 2 echipate cu aparatură de terapie intensivă.
































































