Acasă Sibiu

Accident pe fondul nepăstrării distanței de siguranță | Foto

4523
distanței de siguranță

Nepăstrarea distanței de siguranță a fost cauza unui accident de circulație produs sâmbătă pe DN 1, în zona Porumbacu de Jos.

Pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, pentru a evita coliziunea cu autoturismul condus regulamentar în fața sa, șoferul unui autoturism în vârstă de 44 ani din Brașov, pătrunde pe contrasens și lovește un autoturism condus regulamentar din sens opus de către un sibian în vârstă de 39 de ani.

,,În urma coliziunii, pasagera din autoturismul nevinovat, în vârstă de 38 ani din Sibiu, a suferit vătămări corporale ușoare și va fi transportată la spital. De asemenea, tot din acest autoturism, vor mai fi transportați la spital, preventiv, doi copii care erau transportați în dispozitive speciale pe bancheta din spate” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

ISU Sibiu a intervenit cu două echipaje SMURD și un echipaj descarcerare la locul accidentului. Trei persoane implicate în accident au fost transportate la spital.

,,Persoanele au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital după cum urmează. La CPU Luther doi copii gemeni de 1 an și 8 luni, cu atac de panică în vederea evaluării medicale. O femeie de aproximativ 38 de ani a fost transportată la UPU Sibiu cu dureri lombare și traumatism cranio-facial” spune Alina Voina, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.