Acasă Nova TV

Programul grădinițelor din Mediaș în luna Iulie | Zeci de cereri din partea părinților

571
Programul grădinițelor din Mediaș în luna Iulie

Grădinițele din Mediaș rămân deschise în luna Iulie, a anunțat Primăria după ce s-au înregistrat 60 de cereri din partea părinților.

Cele șapte unități își vor desfășura activitatea în funcție de solicitările primite și respectarea măsurilor impuse de criza COVID-19.

Totodată există posibilitatea ca acestea să rămână deschise și pe parcursul lunii August, dacă vor fi solicitări din parte părinților.

În această perioadă copii vor desfășura doar activități recreative, preponderent în aer liber. În interiorul grădinițelor se asigură un spațiu de minim 4,5 metri pătrați pentru fiecare copil

La Copșa Mică grădinițele vor fi închise pe parcursul verii deși Primăria din localitate a asigurat fondurile necesare pentru respectarea regulilor de protecție împotriva noului coronavirus, atât a copiilor cat și a personalului implicat.

Decizia a fost luată în urma unei întâlniri la care au participat părinți, reprezentanții Primăriei Copșa Mică și a unităților de învățământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here