Acasă Nova TV

Premii de sute de mii de lei la Romgaz | „Tentativa de furt” semnalată de sindicat premierului Orban

3576
Premii Romgaz

Premii de aproape 650 000 de lei au fost propuse în luna Iunie 2020 pentru 14 angajaţi ai Direcţiei de Resurse Umane din Romgaz.

Sindicatul Liber din Romgaz a numit această premiere ”tentativă de furt’ și au semnalat-o premierului Ludovic Orban şi ministrului Economiei, Virgil Popescu.

În adresa semnată de preşedintele Biroului Executiv al Sindicatului Liber al Romgaz, Ioan Stoicovici, se cere demiterea directorului general.

Această tentativă de furt calificat arată că în cadrul societăţii nu mai funcţionează nicio procedură de control intern, principii de etică, de aceea salariaţii solicită un control extern, independent şi neutru pentru a putea stabili la ce nivel s-a dezvoltat şi infiltrat caracatiţa machiavelică a corupţiei în Romgaz.

Salariații vă solicită, domnule prim ministru și domnule ministru, să luați toate măsurile necesare pentru a elimina această cangrenă iar domnului director general, demisia, pentru restabilirea echilibrului și climatului normal în cadrul societății.

Foto Facebook / Gelu Ștefan Diaconu

Documentul a fost postat în spaţiul public de fostul şef al Fiscului, Gelu Ştefan Diaconu, care a publicat pe pagina sa de Facebook şi lista premiaţilor.

Cea mai mare primă, DE 103.902 Lei (peste 21.000 de euro) apare la Ioan Stan, cel care ocupă funcția de director al Direcției Resurse Umane din cadrul Romgaz SA.

Alte sume ce apar în document:

  • Ioo Endre, șef Serviciu juridic – 92.475 Lei
  • Toader Mihaela Virginia, șef Serviciu fonduri europene – 82.416 Lei
  • Chirca Robert Stelian, director adjunct de dezvoltare – 60.792 Lei
  • Pumnea Vasile Tiberiu, șef Serviciu resurse umane – 50.416 Lei
Foto Facebook / Gelu Ștefan Diaconu

Sindicatul Liber din Romgaz este la a doua sesizare, către premierul Orban, referitoare la nereguli în cadrul companiei. Săptămâna trecută sindicaliștii au cerut din nou verificarea conducerii. VEZI AICI!

1 COMENTARIU

  1. Oare de ce s-a sesizat liderul de sindicat doar acum? Anii trecuți a fost si el abonat la prime. Dorim sa le faca publice, sa stie toata lumea ce prime a încasat onorabilul lider Staicovici, alaturi de clica sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here