
Județul Cluj a anunțat în această seară primul caz de Covid-19 iar județul Mureș are al doilea caz. Ambele persoane au venit din Italia.
Pacientul de la Cluj este cazul cu numărul 52 depistat în România, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Este o femeie de 33 ani care lucrează în Trentino, Italia. S-a întors în ţară pe 10.03.2020. În ziua următoare, pe 11.03.2020, s-a internat cu durere în gât la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, scrie zcj.ro.
Pacientul din Mureș, confirmat cu infecție cu Coronavirus, este un bărbat de 21 ani, șofer de tir.
În data de 10 martie, acesta a apelat 112 afirmând că prezintă simptome de febră, răgușeală, tuse șu cefalee. Deoarece în perioada 4-6 martie acesta a fost în Milano, s-a luat decizia internării la Secția de Boli Infecțioase din Târgu Mureș pentru a-i fi recoltată o probă pentru testul de determinare Coronavirus. În urma rezutatului pozitiv el a fost transferat la Cluj-Napoca, scrie Digi 24.
În acest moment România are înregistrate 59 cazuri de Covid-19. Șase persoane au fost vindecate.
































































