
Muzeul Gazelor Naturale din municipiul Mediaș a găzduit o dezbatere pe tema Pactului Ecologic European.
Evenimentul a fost organizat de către Centrul de Informare Europe Direct Sibiu, în colaborare cu reprezentanța Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Mediaș, dar și cu Asociația Energia Inteligentă Mediaș. Subiectele care au fost abordate țin de transformarea Europei în primul continent neutru din punct de vedere climatic, cea mai mare provocare și oportunitate a epocii noastre.
În cadrul dezbaterii de la Muzeul Gazelor Naturale a fost lansat și proiectul Formarea Profesională – Stabilitate și Performanță pe Piața Muncii.































































