Acasă Nova TV

Accident cu 3 răniți între Copșa Mică și Valea Viilor | Foto

5408
3 răniți

Accident cu 3 răniți între Copșa Mică și Valea Viilor.

Pe Drumul Județean 142 G, pe fondul vitezei neadaptate în curba, șoferul unui microbuz transport persoane, fără pasageri, condus dinspre Copșa Mică spre Valea Viilor, pierde controlul direcției, pătrunde pe contrasens și intră în coliziune cu un autoturism condus regulemantar din sens opus. În urma accidentului, au rezultat 3 răniți. Aceștia au fost transportați la spital, conștienți. Traficul se desfășoară alternativ.

,,SAJ SIBIU a trimis de la Mediaș două echipaje de tip B la un accident rutier produs între Copșa Mica si Valea Viilor. Au fost 3 victime, conștiente, neîncarcerate. Două dintre ele, un bărbat de 40 ani cu traumatism toracic și traumatism cranio-cerebral, respectiv un bărbat de 54 ani cu traumatism toracic, au fost transportate de echipajele SAJ la CPU Mediaș. Ambii sunt în stare stabilă” a precizat Crinu Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

Echipajul Smurd a transportat la CPU Mediaș o femeie de aproximativ 35 de ani, conștientă, care acuza dureri la nivelul coloanei vertebrale și torace și suspiciune de fractură membru superior.

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here