Acasă Nova TV

Un minor de 15 ani băut a furat o autoutilitară și s-a răsturnat cu ea

2058
mai multe persoane

Un minor de 15 ani băut a furat o autoutilitară și s-a răsturnat cu ea.

La data de 26.10.2019, în jurul orei 03:30, Politia Orașului Ocna Sibiului a fost sesizată telefonic cu privire la un furt de auto. Apelantul a sesizat că în cursul nopții, autori necunoscuți au sustras din curtea unui imobil din Ocna Sibiului o autoutilitară, aceasta fiind găsită răsturnată la o distanță de aproximativ 2 kilometri, spre comuna Loamneș.

„La fața locului s-au deplasat polițiști din sistemul de ordine și siguranță publică, care în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate au stabilit că în cursul nopții, un tânăr de 15 ani, domiciliat în Ocna Sibiului, a sustras autospeciala care se afla parcată în curtea imobilului însă neasigurata și având cheile în contact.

Minorul a condus pe o distanță scurtă vehiculul însă pe fondul lipsei cunoștințelor și aptitudinilor de a conduce s-a răsturnat în afara părții carosabile. Nu au rezultat vătămări corporale, iar minorul se afla singur în mașină. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat valoare de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” a precizat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Foto: arhivă

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here