Elevii care iau sub 5 la Evaluarea Naţională nu se vor mai putea înscrie la liceu, astfel că merg la Profesională. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial în această dimineaţă.
Învăţământul profesional devine astfel obligatoriu pentru elevii care susţin Evaluarea Naţională în noul an şcolar dar nu reuşesc să ia minim media 5, scrie edupedu.ro.
Articolul 2, aliniatul 10 din Ordinul privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021, stipulează faptul că „la procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 participă numai elevii care au susţinut evaluarea naţională şi a căror medie de admitere este minimum 5.”
În aceste condiţii elevii cu media sub 5 nu vor mai intra în procesul de repartizare la licee. Singura formă de învăţământ pe care o vor avea la dispoziţie este la profesională, care durează 3 ani şi poate fi în sistem clasic sau dual.
Ordinul a fost publicat joi dimineaţa în Monitorul Oficial şi este semnat de ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz.
Sursa adevarul.ro