
Un tânăr a fost bătut de 4 bărbați pe strada Tineretului din cauza unei datorii.
Incidentul s-a petrecut joi seara în zona cunoscută drept Cartierul italian. Patru indivizi au mers la locuința unui tânăr în vârstă de 26 ani și l-au bătut pe acesta. Conform unor surse neoficiale, motivul faptei l-a reprezentat o sumă de bani pe care victima a împrumutat-o la începutul anului de la unul dintre agresori.
În urma bătăii, bărbatul s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral și alte leziuni. Polițiștii medieșeni i-au identificat pe agresori și au deschis un dosar de cercetare penală pentru loviri și alte violențe.
Foto: arhivă
































































