
Atacantul Nicolao Dumitru Cardoso a fost pentru prima dată titular la Gaz Metan.
Jucătorul cu dublă cetățenie română și italiană a fost aproape de gol în două rânduri, iar conducerea tehnică a echipei spune că Nicolao Dumitru Cardoso poate evolua pe 2-3 posturi, dar și că a adus un plus valoare la echipă.
După ce etapa trecută la Botoșani, acesta a apărut pe teren în finalul jocului, în partida cu Astra, a intrat din primul minut și a fost foarte aproape de prima sa reușită în tricoul alb-negru.






























































