Acasă Nova TV

Retragerea cu torţe a elevilor claselor a VIII-a la Copșa Mică | Foto

268
Copșa Mică

Retragerea cu torţe a elevilor claselor a VIII-a la Copșa Mică.

Data de 13 iunie 2019, va rămâne în amintirea elevilor claselor a VIII-a, de la Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copşa Mică, ca o zi de neuitat, pentru că au sărbătorit împreună terminarea ciclului gimnazial şi totodată, despărţirea de marea familie a Şcolii Gimniaziale numărul 3, care le-a fost cea de a doua casă timp de 8 ani.

„Ritualul retragerii cu torțe simbolizează trecerea elevilor din ciclul gimnazial în cel liceal, fiind văzut în special la retragerea elevilor de la liceele militare, iar ideea a apărut şi la Copșa Mică în urmă cu 13 ani, când a fost organizat pentru prima dată.

Evenimentul a început ca de obicei de la ora 18:00, pe o vreme caniculară, cu o interpretare de excepție a Imnului Naţional de către un grup de elevi. Proaspeții absolvenți ai claselor a VIII-a de la Copşa Mică au avut parte de momente artistice de excepție pregătite de colegii lor mai mici şi mai mari. Aceștia au prezentat diverse numere de dansuri moderne, dansuri populare, dansuri de majorete, iar la final, toţi cei prezenţi au încheiat festivitatea și anul școlar, cum altfel decât dansând pe ritmuri de muzică ușoară şi înlănțuiți într-o tradițională horă românească.

Urăm tuturor elevilor o vacanță plăcută iar absolvenților claselor a VIII-a: Succes la examenele care urmează!” se arată într-un comunicat de presă remis de Primăria Copșa Mică.

 

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here