Acasă Sibiu

Un șofer oprit pentru o depășire neregulamentară transporta alcool fără acte de proveniență

916
accident la șmig

Un șofer oprit pentru o depășire neregulamentară transporta alcool fără acte de proveniență.

La data de 3 aprilie, în jurul orei 09:45, în timpul desfășurării activităților specifice pe linie rutieră, pe DN 1, kilometru 265, în afara localității Arpașu de Jos, polițiștii rutieri au oprit un autoturism al cărui conducător auto fusese depistat efectuând manevra de depășire neregulamentară. Șoferul, în vârstă de 32 de ani, din județul Sălaj, s-a ales cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

„În urma verificării autoturismului, polițiștii au constatat că bărbatul transporta cantitatea de 94 ,5 litri de lichid incolor, posibil alcool, destinat vânzării, fără a putea prezenta documente legale de proveniență.

În cauză s-au întocmit actele constatatoare, urmând ca, în funcție de concentrația etilică a lichidului, să se stabilească natura penală sau contravențională a activității de comercializare a produsului.

Marfa a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetările au fost preluate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Foto: arhivă

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here