
ALDE și-a prezentat sâmbătă la Sibiu, candidații la Alegerile Europarlamentare.
La evenimentul organizat în municipiul de pe Cibin, a fost prezentă Renate Weber, cea care ocupă locul al treilea pe lista formațiunii pentru alegerile programate în data de 26 mai.
Organizația Județeană a Alianței Democraților și Liberalilor Sibiu a organizat un eveniment de lansare a candidaţilor ALDE pentru Alegerile europarlamentare. Acesta s-a bucurat de prezența Europarlamentarului Renate Weber, locul 3 pe lista candidaților formațiunii, care a explicat că în opinia sa, aceste alegeri sunt cele mai importante din istoria Uniunii Europene de până acum.
Alături de Renate Weber a fost şi Daniela Kruppa, Președintele Organizației de femei, candidatul sibian pentru Alegerile Europarlamentare.

































































