Acasă Nova TV

Acord între sindicat și conducerea Romgaz | Protest anulat

1270
acord sindicat si conducerea romgaz

Protestul Sindicatului Liber Romgaz, avizat de Primăria Mediaș pentru astăzi între orele 9-12, nu a mai avut loc. Liderii de sindicat s-au întâlnit aseară cu conducerea Romgaz care a dat asigurări că nicio structură nu va fi mutată sau înființată la București.

Sindicatul Liber din Romgaz a depus săptămâna trecută o solicitare la Primăria Mediaș privind aprobarea unei manifestații în fața sediului Romgaz din Piața Constatin Ioan Motaș. Conducerea Romgaz, prin vocea directorului general Adrian Volintiru, s-a arătat surprinsă de acest demers.

Sindicaliști doreau astfel să atragă atenția asupra unor propuneri de modificare a structurii organizatorice a societății Romgaz asupra cărora ar exista suspiciunea ca odată cu aprobarea noii organigrame, noi structuri și activități s-ar înființa la București și nu la Mediaș.

Luni seara la sediul Romgaz a avut loc o ședință maraton de aproximativ două ore în care liderii de sindicat și conducerea executivă a companiei, au discutat pe marginea suspiciunilor apărute. Întâlnirea s-a încheiat cu semnarea unui acord prin care sindicaliștii sunt asigurați că modificările organizatorice nu implică mutarea sau înființarea de structuri în București.

Zvonurile cu privire la concedierile datorate modificărilor organzitorice preconizate în Romgaz au fost și ele clarificate cu ocazia întâlnirii dintre sindicat și conducere.

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here