
Compania Tarom a suspendat cursele Târgu Mureș – București cel mai probabil din cauza interesului mic pentru această rută.
Președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional “Transilvania”, Peti Andrei, a fost anunțat în luna decembrie 2018, de reprezentanții TAROM, că se suspendă cursele Târgu Mureș – București, începând din 6 ianuarie și până în 28 februarie, scrie punctul.ro.
“E decizia dânșilor, vă rog să îi întrebați pe cei de la TAROM despre ea. În decembrie ne-au anunțat că suspendă până în 28 februarie, începând din 6 ianuarie 2019. Solicitările din partea pasagerilor nu au fost conform așteptărilor, dar acestea sunt lucruri care se creează în timp. E necesară o perioadă pentru a recâștiga încrederea pasagerilor. Interes este”, a declarat Peti.
Sursa: punctul.ro































































