CSM Mediaș a fost învinsă în deplasare de CSO Voluntari.
Formația din municipiul de pe Târnava Mare a pierdut cu 90-69 ultima partidă din această fază a campionatului Ligii Naționale de Baschet. După o primă repriză echilibrată, ceva s-a rupt în jocul CSM-ului în actul secund, iar formația gazdă s-a desprins, astfel că nu s-a mai pus problema învingătorului.
CSO Voluntari a avut 16-15 după primul sfert al partidei disputate sâmbătă seara pe teren propriu. CSM Mediaș a întors scorul până la pauza mare și a intrat cu două puncte avantaj la cabine, scor 35-33. Sfertul al treilea a început foarte prost pentru medieșeni care au primit 12 puncte fără să înscrie vreunul într-un interval de trei minute. În aceste condiții, formația gazdă a trecut la timona jocului, iar ecartul a ajuns chiar la 15 puncte la intrarea în actul decisiv. Ultimul sfert a aparținut tot ilfovenilor care s-au impus în cele din urmă cu 90-69.
Milan Vulic și Kareem Storey au fost cei mai buni marcatori ai CSM-ului, ambii reușind câte 17 puncte. Stefan Sajin a încheiat partida cu 14 puncte, iar Titus Nicoară a avut 9 puncte la care a adăugat și 6 recuperări.
Foto: arhivă