Aproape 2,5 kilometri de drum vor fi reabilitați în comuna Bazna cu fonduri europene.
Primarul localității, Lucian Gligor Scumpu, a semnat luni la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru Alba Iulia, contractul ,,Dezvoltarea economică a stațiunii balneoclimatice Bazna”, finanțat în cadrul Axei Prioritare 7 a programului REGIO 2014-2020. Valoarea acestuia este de aproximativ 14 milioane de lei, bani cu care se vor reabilita 2,46 kilometri infrastructură rutieră și utilități din corpului drumului.
Localitatea Bazna este cunoscută pentru proprietăţile terapeutice ale apelor minerale şi nămolului sapropelic, fiind recomandată celor ce suferă de afecţiuni ale aparatului locomotor, reumatism, afecţiuni ortopedice, afecţiuni ale sistemului nervos periferic, boli ginecologice, boli cronice ale aparatului respirator.
,,Investiţiile la străzile din Bazna vor fi finalizate până în data de 30 septembrie 2020, valoarea totală a proiectului fiind de 14,23 milioane de lei, din care 98% sume nerambursabile din fonduri europene, respectiv peste 12 milioane lei’’ se arată într-un comunicat de presă remis de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.