Acasă Transilvania Online

VIDEO Alianţa Vestului (AVE) a fost oficializată | Primarii au semnat documentul

257
Alianţa Vestului (AVE)
Primarii din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea au lansat, sâmbătă, la Timişoara, Alianţa Vestului (AVE), parteneriat prin care vor să atragă fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune.

Potrivit primarului de Timișoara, Nicolae Robu, Alianţa Vestului (AVE) rămâne deschisă, dar nu ”de-a valma”, pentru a putea rămâne concentrată pe obiective concrete. Declarația vine după ce mai mulți primari din Transilvania și-au anunțat deja intenția de a se alătura Alianței.

Am lansat Alianţa Vestului între Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea, iniţiativă menită să ne permită să facem mai mult decât am făcut până acum. Să fim mai performanţi, să ieşim din tiparele pe care statutul nostru de primar ni le conferă la nivel teritorial, strict pe raza unităţilor unde ne-am asumat respoinsabilităţi. La baza platformei noastre stă Declaraţia de la Alba Iulia, promovăm câteva principii cum ar fi al dezvoltării comunităţilor.

Obiectivele comune pe care le asumăm sunt accelerarea proiectului Autostrăzii Transilvania. Susţinerea Autostrăzii Timişoara – Belgrad, dezvoltarea unui tren de mare viteză între cele patru oraşe, finalizarea centurilor, dezvoltarea aeroporturilor, a unei reţele de transport public intraregional şi interregional„, a spus Nicolae Robu.

Alianța Vestului nu este îndreptată împotriva guvernării de la Bucureşti, ci să avem o Românie mai bogată. AVE îşi propune să aibă locuri bogate în România. Are la bază principiul subsidiarităţii astfel ca decizia să fie luată de autoritatea cea mai apropiată de cetăţeni. (…) Discutăm cu UE şi partenerii naţionali pentru a beneficia de fondurile UE.

Regiunile noastre au avantaje competive cum ar fi inovare, resurse umane şi creativitatea umane, de ce să nu le fructificăm?

Platfoma permite un contact direct cu Bruxelles-ul, ceea ce nu era permis până acum, deoarece România nu a făcut regionalizarea şi deschide posibilitatea de a accesa fonduri europene direct de la Bruxelles”, a spus Emil Boc, primarul Clujului.

Edilul din Arad, Gheorghe Falcă, a spus că AVE doreşte să transmită un mesaj de responsabilitate şi de stabilitate, iar primarul din Oradea, Ilie Bolojan, a explicat că Alianţa este un parteneriat între oraşe cu scopul de uni forţele şi energiile astfel încât cele patru localităţi să fie mai prospere şi să poată acţiona în comun pentru a fi mai atractive pentru fonduri europene.

Sursa / Citește mai mult pe Ziua De Cluj

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here