Acasă Revista Presei

URGENȚĂ de BANI pentru PENSII și SALARII | Romgaz obligată să vireze dividende suplimentare

886
dividende suplimentare romgaz
Consiliul de Administrație al Romgaz a aprobat, la solicitarea Ministerului Energiei, în calitate de acționar majoritar, distribuirea în 2018 de dividende suplimentare. Este vorba de 1,3 lei/acțiune, ceea ce înseamnă 501 milioane lei în total, anunță hotnews.ro.

Această sumă se adaugă dividendelor de 1,9 miliarde de lei distribuite deja din profitul pe 2017 și din profitul reportat. În perioada următoare este posibil ca și alte companii de stat, cu profit, să fie obligate să distribuie dividende suplimentare pe final de an. Hidroelectrica este una dintre aceste companii.

Cererea statului român ca Romgaz să distribuie dividende suplimentare era de așteptat, în condițiile în care deficitul bugetar este foarte mare, existând riscul de a fi depășit. Practic, societatea este obligată să repartizeze acționarilor aproape întreg câștigul, în loc să-l investească în proiecte noi.

Anul trecut, Romgaz a distribuit 93% din profitul pe 2016, plus dividende suplimentare de 747,7 milioane de lei, sumă repartizată din alte rezerve. Astfel, s-a ajuns în situația ca rata de distribuire a dividendelor în 2016 să fie de 141,2%.

Practic, Romgaz este o companie folosită doar pentru dividende.

Citește mai mult pe hotnews.ro

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here