Acasă Nova TV

OFICIAL | Miercuri se deschide Centrul de examinare teoretică pentru permise

1681
examinare

Miercuri la ora 11:00 va fi inaugurat, în municipiul Mediaș, Centrul Local de Examinare a candidaților pentru obținerea permisului de conducere.

Situat pe Aleea Comandor Dimitrie Moraru, numărul 17, acesta va fi deschis în fiecare miercuri, între orele 10:00 și 16:00.

Cetățenii din municipiul Mediaș și din localitățile limitrofe își vor depune aici dosarele pentru susținerea probei teoretice, vor susține examenul teoretic și vor depune cererile pentru programare la proba practică.

<<Deschiderea Centrului Local de Examinare la Mediaș este o consecință firească a sutelor de solicitări venite din partea cetățenilor din nordul județului Sibiu. Am făcut toate demersurile legale și necesare pentru aprobarea înființării acestui centru, considerând că rolul Instituției Prefectului este de a răspunde nevoilor comunității>>, Precizează Adela Muntean, Prefectul Județului Sibiu.

Pentru a se asigura că medieșenii vor beneficia de cele mai bune condiții în acest centru, Prefectul Adela Muntean și Subprefectul Horațiu Marin au inspectat, ieri, lucrările de amenajare a birourilor și sălilor de examinare.

Centrul Local de Examinare este o componentă a Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Sibiu din cadrul Instituției Prefectului Județului Sibiu.

Acesta va deservi cetățenii din municipiul Mediaș, orașele Dumbrăveni și Copșa Mică și din comunele Șeica Mică, Micăsasa, Axente Sever, Moșna, Dârlos, Bazna, Blăjel, Brateiu, Biertan, Ațel, Alma, Hoghilag, Laslea, Târnava și Valea Viilor” se arată într-un comunicat de presă remis de Prefectura Sibiu.

Foto: Prefectura Sibiu

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here