Acasă Revista Presei

Cod Etic al profesorilor din toamnă | Meditaţiile cu proprii elevi și cadourile interzise

508
cod etic al profesorilor

Noul an şcolar aduce în învăţământul românesc, pentru prima dată, un cod etic al profesorilor. Acesta ar urma să fie aprobat prin ordin de ministru, aşa cum a promis Valentin Popa.

Conform acestui cod etic al profesorilor, vor fi interzise meditaţiile cu elevii de la clasă. Totodată dascălii nu vor mai avea voie să accepte cadouri de la părinţi, indiferent de natura acestora.

Sindicatele din educaţie nu sunt, însă, de acord, cu forma actualului document.

Conform stirileprotv.ro, măsura interzicerii meditațiilor contra cost, cu proprii elevi, apărută în Codul de Etică pentru Învăţământul Preuniversitar a fost cerută de Asociaţiile de Părinţi.

”Acel copil ar fi favorizat, acel copil poate avea note care nu reflectă atât de bine situaţia lui şcolară. Am plecat să introducem acest articol tocmai pentru că au fost acest gen de cazuri. Au fost tot felul de sesizări ale părinţilor de-a lungul anilor,” a declarat Eugen Ilea, vicepreşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi, pentru stirileprotv.ro.

Sindicaliştii din învăţământ nu sunt, însă, de acord cu toate prevederile. Ei sunt deranjaţi că nu au făcut parte din consiliile care au elaborat codul care a fost scris de 350 de specialişti: profesori, jurişti şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Codul de etică aduce şi alte prevederi importante. De exemplu, profesorilor le va fi interzis să mai accepte cadouri de la părinţi, indiferent de natura acestora. Reprezentanţii asociaţiilor de părinţi susţin că s-a ajuns prea departe cu atenţiile pentru dascăli şi îşi recunosc partea din vină.

O altă prevedere apărută în Cod se referă la cadrele didactice care vor putea recomanda manuale auxiliare, dar nu vor putea constrânge în vreun fel copiii sau părinţii să le cumpere.

Conform ministrului Valentin Popa, codul de etică ar urma să fie aprobat prin ordin de ministru până la începerea anului şcolar.

Sursa: stirileprotv.ro

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here