Acasă Revista Presei

Noua lege a asociaţiilor de proprietari | Ai datorii la bloc, nu mai poţi vinde locuinţa

367
Noua lege a asociaţiilor de proprietari

Noua lege a asociaţiilor de proprietari a fost publicată Luni, 30 Iulie 2018, în Monitorul Oficial şi a intrat astfel în vigoare.

Noua lege a asociaţiilor de proprietari aduce o serie de modificări atât pentru proprietari cât şi pentru chiriaşi.

Cea mai importantă schimbare este dreptul asociaţiilor de proprietari să ia măsuri mai dure împotriva celor cu restanţe la întreţinere. Astfel, cei care vor dori să îşi vândă locuinţa nu vor putea face acest lucru dacă au datorii mai vechi de 3 luni şi care depăşesc valoarea salariului de bază minim brut (1.900 lei, în 2018).

Totodată, asociaţia va avea o ipotecă legală asupra apartamentelor şi asupra bunurilor mobile din acestea, pentru sumele restante la plată. În aceste condiţii, asociaţia de proprietari va fi sigură că poate recupera sumele pe care proprietarul le datorează şi că apartamentele nu pot fi vândute până când datoria nu este stinsă, scrie adevarul.ro.

Legea prevede că vor fi sancţionaţi cu amenzi cei care nu vor permite accesul în locuinţă în caz de reparaţii de urgenţă. Şi în legea actuală există obligaţia dar noua lege a asociaţiilor de proprietari prevede o amendă în cazul refuzului. Aceasta va fi cuprinsă între 500 şi 3.000 de lei şi poate fi aplicată de poliţia locală, primari ori împuterniciţi lor.

Conform adevarul.ro, orice schimbare a suprafeţei construite sau utile trebuie comunicată în cel mult 30 de zile de la încheierea lucrărilor. O amendă de la 200 la 1.000 de lei va fi aplicată proprietarilor, dacă acest lucru nu este respectat. Amenzi între 500 şi 3.000 de lei sunt prevăzute şi pentru cei care vor pune în pericol integritatea structurală a condomniului sau a altor apartamente sau care vor afecta buna funcţionare a instalaţiilor aferente.

Citeste mai mult pe Adevărul

Banner EximTur