Acasă Revista Presei

Mașinile cu volan pe dreapta vor fi interzise în România

985
masinile cu volan pe dreapta

Autorităţile din România vor interzice înmatricularea maşinilor cu volan pe dreapta, pentru că provoacă prea multe accidente grave.

Ministerul Transporturilor pregătește anumite modificări privind omologarea autovehiculelor, printre care și imposibilitatea de înmatriculare a acestor mașini.

Directorul general al Registrului Auto Român, George Dincă, a explicat că noile modificări vizează maşinile care au volan pe dreapta. „Odată cu aprobarea acestor modificări, maşinile care vor veni din afara Uniunii Europene, dacă au volan pe dreapta, nu primesc omologare”, a declarat directorul general al RAR, George Dincă, potrivit Capital.ro.

Conform oficialului RAR, noile modificări privind aceste mașini intră în vigoare până în toamna acestui an.

Mașinile care au volan pe dreapta sunt implicate în aproape 2 la sută din accidente, spun poliţiştii, iar de regulă sunt extrem de grave. Şoferii recunosc că există riscuri mari atunci când au volanul pe partea dreaptă, dar sunt atraşi de preţul mic al maşinii scrie stirileprotv.ro.

Cea mai mare problemă apare la efectuarea manevrei de depăşire. Nu are vizibilitatea suficientă. Foarte multe maşini care au volanul pe partea dreaptă sunt implicate în accidente şi sunt de regulă vinovate,” a declarat George Dincă. Din această cauză RAR va interzice omologarea lor.

Maşinile cu volan pe dreapta deja înmatriculate pot circula fără probleme. Însă dacă au nevoie de reomologare, de pildă, dacă îşi schimbă motorul, nu vor fi omologate până nu este mutat volanul pe stânga la un service acreditat. O astfel de intervenţie poate ajunge până la o mie de euro.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.