Acasă Nova TV

PSD își bate joc de Mediaș | Există bani pentru centură, dar nu se face

1388

Mediașul este schimbat în bine, însă trebuie să protestez față de bătăia de joc a PSD-ului față de oraș.

Declarația aparține Președintelui PNL Ludovic Orban, care a luat parte la evenimentele prilejuite de aniversarea Zilei Mediașului.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a fost prezent duminică în municipiul de pe Târnava Mare, la invitația Primarului Gheorghe Roman. Acesta a luat parte la o întâlnire desfășurată la Sala Traube, alături de conducerea organizației județene a formațiunii, de parlamentarii și primarii PNL din zona de nord a județului. Ulterior, liderul PNL a susținut și o conferință de presă la sediul din Piața Regele Ferdinand I. Ludovic Orban a explicat că orașul s-a schimbat în bine de la ultima sa vizită și a criticat în termeni duri Partidul Social-Democrat în privința proiectului centurii ocolitoare a Mediașului și a explicat că ceea ce se întâmplă este o bătaie de joc la adresa medieșenilor.

Alături de conducerea PNL, la Ziua Mediașului a participat și Astrid Fodor, fiind pentru prima dată când un primar al Sibiului participă la un astfel de eveniment, o dovadă a bunei colaborări prezente și viitoare între cele două municipii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.