Acasă Sport

Gaz Metan a surclasat Juventus, hat-trick Ely Fernandes | VIDEO REZUMAT

374

Gaz Metan a surclasat Juventus în deplasare.

Formația lui Cristian Pustai a câștigat cu scorul de 3-0. Toate cele trei reușite au fost semnate de Ely Fernandes. Mario Rondon a ratat un penalty în repriza a doua, însă a contribuit la două dintre goluri. În urma acestui rezultat, Gaz Metan a urcat pe loc de baraj.

Juventus a avut prima ocazie a partidei în minutul 14 atunci când Pleșca a respins un șut din careul mic, iar Bușu s-a opus apoi și el golului. Peste doar un minut, Diogo Rosado a trimis cu călcâiul mingea peste poarta adversă din marginea careului mic. Gaz Metan a deschis scorul în minutul 27, atunci când Mario Rondon a centrat de pe partea dreaptă iar Ely Fernandes a înscris din apropiere. În prelungirile primei reprize Robert Elek a avut ocazia de a egala, însă șutul său a trecut pe lângă poartă.

La unsprezece minute de la reluarea jocului, Joao Diogo a fost faultat în careul de 16 metri, iar centralul a indicat punctul cu var. A executat Mario Rondon, însă Drăghia a reușit să respingă în corner. În minutul 64, alb-negri și-au dublat avantajul după ce Ely Fernandes a marcat cu un șut din careul de 16 metri. Peste șase minute același jucător a făcut hat-trick-ul. Mario Rondon a scăpat spre poartă, a șutat, Drăghia a respins, iar Ely Fernandes a urmărit faza și a marcat cu capul.

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here