Acasă STIL DE VIATA

Coșul minim gândit de Guvern e boală curată

380
coșul minim consum romania

Coșul minim de consum lunar, considerat de guvernanţi suficient pentru un trai decent, conţine alimente care pot face mai mult rău decât bine. Dăunătoare este considerată şi corelarea salariului minim pe economie cu valoarea acestui coş.

Obezitate, diabet, boli de inimă şi boli de ficat – acestea sunt doar câteva dintre patologiile la care poate duce consumul alimentelor cuprinse în coșul minim lunar, scrie adevarul.ro. Valoarea lui este corelată cu salariul minim pe economie.

În 2017 Institutul Naţional de Statistică estima valoarea alimentelor din coşul lunar la circa 1000 de lei, iar din acesta statul a considerat că nu trebuie să lipsescă untura, cartofii, mezelurile, pastele făinoase, mălaiul, făina, orezul sau zahărul, alimente, contestate de specialişti.

Concret, o familie formată din mamă, tată şi copil ar trebui să mănânce lunar 13 kilograme de cartofi şi 37 de kilograme de pâine, dar numai 800 de grame de peşte, 3 kilograme de mere, 500 de grame de citrice şi 400 de grame de carne de oaie. Untul lipseşte cu desăvârşire din coşul minim, dar untura şi margarina tronează pe listă, spre surprinderea medicilor.

Citeste mai mult pe adevarul.ro

Banner EximTur