
La câteva zile de la decesul Stelei Popescu, o altă mare actriță s-a stins din viață luni dimineață. Cristina Stamate a murit, din cauza unor probleme grave de sănătate.
Cristina Stamate a fost internată la spital chiar în ziua în care a murit Stela Popescu.
”O lovitură după alta și cred că numai publicul o să poată să ne scoată din starea asta ca sa putem să trecem peste. M-am săturat, îl rog pe Dumnezeu să se oprească pentru că nu mai rezistăm. Cristina a fost o mare actriță, am jucat cu ea. De vreo doi ani de zile, durerile au pus stăpânire pe ea. Un om și o actriță deosebită. Cristina era o sufletistă cum nu există”, a spus actorul Alexandru Arșinel.
Cristina Stamate avea 71 de ani.




























































