Acasă Nova TV

Apa Târnavei Mari a aniversat 10 ani de activitate | VIDEO ȘI DECLARAȚII

818

Operatorul regional de apă și apă uzată Apa Târnavei Mari a aniversat 10 ani de activitate.

Cu acest prilej a avut loc un eveniment la sediul societății de la fosta unitate militară de aviație, iar în centrul istoric al orașului a avut loc un program special pentru copii de la care nu a lipsit nici Moș Crăciun.

Aniversarea unui deceniu de activitate a fost marcată la sediul Apa Târnavei Mari, acolo unde au fost invitați reprezentanți ai administrației publice locale, membrii Consiliului de Administrație și colaboratori. Printre invitații prezenți la aniversarea a zece de ani activitate ai societății Apa Târnavei Mari s-a numărat și Ioan Șerban, primul director al societății și cel care a inițiat proiectul „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în zona Mediaş, Agnita şi Dumbrăveni”.

Prezent la eveniment, Primarul Gheorghe Roman, care este și Președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apa Târnavei Mari, a dat asigurări că între societate și municipalitate va exista o colaborare foarte bună.

Apa Târnavei Mari a pregătit și un eveniment special pentru copii în centrul istoric. Participanții s-au întâlnit cu personajele lor preferate, au luat parte la momente de dans și magie, iar Moș Crăciun a fost și el  prezent și a împărțit daruri tuturor copiilor prezenți.

Banner EximTur

1 COMENTARIU

  1. La multi ani,Apa Tarnavei Mari,pentru tot ce faceti pentru noi! Laudabila initiativa de a fi chemat si domnul Serban,care a avut un rol hotarator in accesarea fondurilor europene,dar dupa parerea mea,faptul ca domnul Bucse a fost ,,uitat”dupa ce 10 ani a condus aceasta societate,iar laudele sa le primeasca un NIMENI,este ceva aproape de mojicie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here