
Localitatea a găzduit o întâlnire de suflet, ajunsă la cea de-a șaptesprezecea ediție și care s-a bucurat de participarea a sute de persoane din țară și străinătate.
Cu această ocazie, Uwe Draser, administratorul grupului de firme SN Deco a devenit cetățean de onoare al comunei Șeica Mică, pentru contribuția deosebită avută la dezvoltarea economică, socială și culturală a localității.
Întâlnirea sașilor de la Șeica Mică a debutat sâmbătă dimineața cu o slujbă religioasă la biserica din localitate. Participanții au avut apoi ocazia să asiste la parada portului popular săsesc dar și să asculte muzică de fanfară.
Un moment deosebit al manifestării a fost decernarea titlului de cetățean de onoare al comunei Șeica Mică lui Uwe Draser, administratorul grupului de firme SN Deco. Distincția i-a fost acordată pentru contribuția deosebită la dezvoltarea economică, socială și culturală a localității.
Invitați speciali au fost Daniela Cîmpean, Președintele Consiliul Județean Sibiu, vicepreședintele instituției Marcel Luca, deputatul Raluca Turcan, primarul Mediașului, Gheorghe Roman, viceprimarul Christine Thellmann, dar și alți invitați.